Tag 2

… autostrazile in Germania se pot aglomera? Chiar daca au mai multe benzi decat as putea numara pe degetele de la o mana fara aratator. Pe geam – Germania pitoreasca. Nimic impresionant ca relief, cel putin pe sectorul Koln – Aachen. (80km/1h:30´)

Aachen – 300.000 locuitori – un orasel. Pff… La prima vedere nu fac diferenta intre periferie si centru decat pe baza numarului de trecatori. Langa primarie, un fel de targ cu artizanat nemtesc. Un nene jovial invarte cu o manuta neajutorata o flasneta cu muzica de carnaval. Regasesc oarecum familiara atmosfera cu Piata Sfatului. E aglomerat. Oamenii sunt inalti si albi (a se citi ‘arieni’). Barbatii in etate au fete de bancheri trecuti de a doua varsta si al treilea milion in euro. Femeile imi apar ca niste simple turiste. Poate sunt eu prea turist ca sa realizez cat de mult apartin ele de fapt locului.

Ne oprim la ‘Postwagen’ si mancam una dintre specialitatile zonei Nord Rhein Westfalia – Reinischer Sauerbraten. Friptura de vaca intr-un sos dulceag cu stafide si mere. Pe langa, o salata foarte asortata. Ne acompaniaza de afara minicarnavalul orchestrat de domnul jovial cu manuta de copil. Platim, si Antje (ospatarita avea fata de olandeza sadea) ne spune ‘La Revedere’ intr-o romana ad-hoc.

Mai departe – Antoniostrasse. In vitrine, de ambele parti, fete imbracate sumar. Parca ar fi prizoniere in acvarii. Ceea ce nu e nimic deplasat judecand dupa numarul de pesti din apropiere. Facem impresie buna. Una din ele imi face cu ochiul. Cred ca ne place! Restul se rezuma la gesturi foarte prietenoase. Zambim politicos si inaintam pe urmatoarea strada. O prezentare de moda: alte fete, imbracate mai gros dar si mai putin accesibile.

Urmatoarea oprire – Domul din Aachen. Grandios. Fac din nou paralela cu Romania si de data asta ma gandesc la Castelul Bran, care pe langa domul de langa mine e o cocioaba. Resedinta birjarului grajdarului paharnicului imparatului de rezerva din Aachen. Imi pare bine ca vad mai limpede lucrurile acum si cer o poza cu megalitul pe fundal. Nu incapem amandoi. Oi fi eu prea mare…

Seara ne prinde in ‘HB’, un restaurant tineresc si primitor. Decorat cu bun gust si personal natural de prietenos. Cina tarzie o servim multicultural intr-un McDonalds intesat cu varii nationalitati ca intr-o bucatarie a Turnului Babel. Ma simt ca acasa, doar cu cativa negri, musulmani si asiatici peste program.

Noaptea o petrecem in camera unor chinezi intr-un camin de la marginea orasului, la cinci minute distanta de Olanda. Adorm treptat ajutat de reprizele plictisitoare ale unei comedii vazute la laptop. Canapeaua e numai a mea.