Absint

Este exact cum se vorbeste – o licoare otravitoare, un medicament sinucigas psihic. Si functioneaza.

Am baut absint alaltaieri. Chestie de conjunctura. Pe moment nimic. Dar aseara i-am vazut. In vis, ce-i drept, dar i-am vazut. Un stol de pinguini la coltul blocului meu. In zbor. La inceput credeam ca sunt delfini (ceea ce ar fi fost CULMEA! pentru ca delfinii nu sunt pasari). Aveau un zbor relaxat, firesc. Unii dadeau sa aterizeze undeva dupa coltul blocului asa ca n-am putut sa-i observ mai departe.

PS: Azi am vazut-o pentru prima oara in viata pe femeia din spatele lui “Fiaaaaaaaaareee`eeeechi `ããããm!“. Nu cred ca sunt mai multe pentru ca aud mereu aceeasi voce. Ma rog, or fi vreo castã de clone care numai asta stiu sa spuna si o fac identic, perfect. Ideea e ca astazi am trecut pe langa una dintre ele. Sincer – nu am vazut-o tipandu-si strigatul. Dar dupa ce am auzit-o m-am uitat atent la ea doar-doar oi vedea-o pronuntand. A tacut mâlc. Ceea ce ma duce cu gandul ca poate au alta tehnicã. Poate “tipã” prin concentrare. Nu cu vocea. Cu mintea! Ar fi interesant de studiat. Le vedeam lejer pe rug pe vremea Inchizitiei. Acum, maxim la o encefalograma unde le-ar studia impulsurile neuronale iesite din comun.

Data viitoare traversez.

Vis

Nu stiu cum a inceput. Dar. – eram intr-un oras pe modelul celor antice. Adica. Preponderent constructii din piatra, cu coloane (in stil doric, ionic, corintic – haha!) asa, si cu vanzatori ambulanti pe strazi, cu cosuri si toate cele. Detalii. Tema visului – fuga. De cine ? Banal – de oameni care vroiau sa ma prinda. Alt hãituit este Pepsik (aka Alexandru) care e si el cautat cam de aceeasi oameni. Ideea era, bag de seama, sa nu fim vazuti impreuna, ca ne gineau aia si o puneam rau de tot. Da’ uite, ca reusim, cumva, sa scapam de ei. Ne despartiseram. Si eu, ascuns dupa o coloana, ii vedeam in masina lor (erau 2) cum se tot uitau dupa el. La un momendat apare si omul Alexandru langa mine, el nepitit fiind. Ii soptesc, din “ascunzatoare” ceva gen, uite-i acolo… si cand ma uit inspre ei, baietii rai, exact cu ochii pe el. Si el, privindu-i, resemnat, zice “da, m-au vazut :(“. Acum incepe fuga propriu-zisa. Sunt urmarit, constant. Reusesc sa iau avans, sunt bun la asta. Ma uit, simt cum toata lumea comploteaza cu ei impotriva mea. Nu mi-e bine. Fug. Ma ascund. Stau. Astept. Ma simt vulnerabil stand in acelasi loc. Ajung intr-o casa… a cuiva, si rog daca pot sa folosesc o camera in care nu statea nimeni. Era evident ca ma ascundeam dar … doamna(?) accepta… Nu uitam orasul primitiv, da? Intre timp (fffhhhhhooooooop) se face noapte. Nu stiu daca am visat anume cum s-a ajuns la asta… dar sunt alergat. de un diavol. Jur. Nu mi-e frica. mai mult decat imi era cand eram urmarit de oameni(?). Pastrez distanta constanta dintre noi. Alergarea nu ma consuma, nu necesita efort. In dreapta nu m-am uitat, dar in stanga mea, in noapte, e un abis plin cu lava. Nu stau mult pe ganduri. Ma asez cu spatele la groapa, il privesc pe diavol apropiindu-se (e rosu! si musculos, dar mic de inaltime, mai mult nu pot sa spun – [gen impii din heroes3 ?]). Decizie: ma arunc pe spate, in abis. Il privesc cazand. Ma concentrez pe cadere. Dureaza. Mi se pare o decizie foarte buna. Nu simt cum ating lava. Nu mor. Devin inger. Am aripi si zbor. Cu toate ca mai mult plutesc pentru ca nu falfai din aripi. btw – am aripi!! Acum sunt undeva deasupra abisului si-l vad in departare pe drac. Nu sta nici el mult pe ganduri (cam pe ffw visu’ asta) si sare. Il vad cum cade in lava. Se mistuie. Nu devine inger. Ma gandesc, de ce ?! Chiar ma gandesc de ce !? Imi trece prin cap cum a judecat Dumnezeu asta ? In fond dracul vazuse in salt salvarea mea si a sperat si el la asta. Isi dorea sa fie inger. Practic il abandona pe Satan pentru tabara cealalta. Dumnezeu insa l-a refuzat. Trec peste gandurile astea, si plutesc mai departe. Raman inger.

Si zbor…

A1745

Lavinia

Blonduta si timida. Miniona pana-n maduva oaselor. Are inele de argint pe 60% din degetele mainilor. Toate inelele sunt la fel de banale si lipsite de sens. Probabil undeva o asteapta un baiat la fel de timid, retras, cu care se intelege din priviri si la care nu tipa niciodata. Nici el la ea.

Andreea

Potrivita la inaltime. Are parul roscat, probabil vopsit, strans cu o bentita asortata. Este emancipata si independenta. Citeste Cosmopolitan indelung si cu multa atentie. E din Brasov dar lucreaza in Bucuresti unde sta singura cu chirie. Vrea sa para sigura pe sine dar nu-i iese.

Adi

Scund si infipt. Poarta sapca si are parul la fel de scurt ca si barba. Genul “Linc” din Prison Break. E imbracat ca un fugitiv cu haine simple si invechite. Nu spune nimic. Ar putea avea o prietena cu piercinguri si/sau tatuaje.

Domnul Alexandru

Trecut de varsta a doua. Par grizonat, fata proaspat barbierita. Palton si pantaloni de stofa. Inainte de ‘89 era unul dintre multii ingineri de la biroul din spatele unei usi capitonate. Regreta timpurile de demult, chiar daca acum e incaltat cu pantofi capitalisti, luciosi, de piele. Nu refuza o mica tarie, indiferent de ora. Pentru un coniac, vermut, bitter, whisky ar face o escala zilnica in drumul de la serviciu catre casa. E casatorit cu o nevasta pe care nu o mai iubeste. Nici nu cred ca a iubit-o vreodata. Nu are copii.

Eduard

Potrivit la inaltime, tuns scurt. A spus doar ‘Buna ziua’ la intrare. Se uita pe geam si din cand in cand la cei din jur. Cand nu se uita pe geam asculta muzica la casti. Cand nu asculta muzica la casti sta cu coatele pe genunchi si cu barbia in palma.

Radu

Tanar jandarm inaltut. Are bratara de aur la mana stanga si un telefon cu poza lui ca wallpaper. Discuta mult cu Lavinia despre cunostintele lor comune. Frecventeaza mai mult ca sigur cluburile din orasul natal – Sighisoara. E placut de fete pentru firea lui dezimvolta si sincera.

— — —

Ce stim :

Lavinia este originara din Sighisoara dar invata la Bucuresti. Pana la facultate e nevoita sa traverseze o magistrala de metrou, drum care o costa o ora din timpul zilnic. Dupa studii ar vrea sa se stabileasca definitiv in capitala.

Andreea coboara in Brasov.

Adi ii cere ziarul lui Eduard si il citeste pagina cu pagina. Scrie des mesaje la telefon si jongleaza cu doua cartele diferite : cosmote si orange pe care le schimba in functie de destinatar.

Domnul Alexandru este pensionar, fost ofiter in politie. Soarbe din cand in cand o sticla palmata de tarie pe care o tine in geanta. Are 2 copii: un licean si un tanar adult. Amandoi sunt bautori, calcand pe urmele tatalui lor. De-abia la pensionare a descoperit ca viata trebuie traita din plin: calatorii si toate nebuniile.

Eduard este usor sociabil. Ofera ciocolata colegilor de compartiment dar e refuzat politicos. La casti asculta super-muzica si din cand in cand iese pe culoar ca sa se dezmorteasca.

Radu este amabil cu Eduard cand cel din urma ii cere instructiuni la coborarea din tren. Se angajeaza pe parcursul calatoriei la conversatie cu Domnul Alexandru aprobandu-l in tot ce spune.

P.S.: La Brasov urca Mihaela, o copila vulgara care citeste captivata “Povesti adevarate”. E ca o carte deschisa, mazgalita cu carioca si cu ceara topita.

De ea nu ne place.

10 motive pentru care nu ar trebui sa va fi placut The Green Mile

Pentru ca este un film lung in care nu se intampla foarte multe.

Pentru ca este un film previzibil (asta se pune 2!)

Este plictisitor.

Pentru ca nu este filmul emotionant pe care il recomanda majoritatea. Singurele lacrimi care mi s-au scurs au fost de dezamagire pentru un film recomandat pe nedrept drept “bun”.

Pentru ca ar fi fost mai tare daca pe scaun, negrului i-ar fi crescut aripi mari, de inger, si ar fi disparut intr-o explozie de lumina.

Pentru ca si daca ar fi fost asa, nu ar fi fost un film cu nimic mai breaz.

Pentru ca zic eu (asta se pune 3!).

La revedere.

Acum mi-am petrecut sfarsitul vietii

Pe scurt si de rau despre “Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”, (inca!) un film foarte, foarte romanesc.
Stau cu mana in barbie si ma gandesc de ce parte din film sa leg titlul ca sa-mi dea si mie niste sens… dar nu reusesc. Nu reusesc nici daca iau mana din barbie! Dar poate nereusita nu e numai din partea mea, ci si din partea celor responsabili cu realizarea filmului (nu stiu pe cine sa dau vina anume cand ceva nu-mi place in filme – ar trebui sa citesc nomenclatorul de functii / taskuri in cinematografie).
Actorii sunt in regula, pentru niste actori romani. Am niste nominalizari la categoria “Cea mai robotica si fara de interpretare voce”, la categoria “Hai sa exageram cu vulgaritatea ca sa reflectam realitatea” si asa mai departe, dar nu e greu sa-i recunoasteti din film. Necazul e ca greselile astea se repeta de la film romanesc la film romanesc. Nu stiu ce vrea consumatorul de film de la un film romanesc, dar eu unul profit de acest pahar umplut si declar pe propria raspundere ca la urmatorul film .ro la care vad
- nuditate;
-vulgaritate;
-revolutie si ceausescu;
-simboluri trase de par; etc. trebuie sa omor ceva. Ca sa balansez moartea treptata a sufletului la fiecare oftat care-mi este cauzat de vreo scena sau de vreo replica.

Mi-a AJUNS! Mi-a ajuns sa vad realitatea din jur sau din trecut in filme infinite care nu spun nimic. Ca si asta. Film: o insiruire de elemente cheie, asezate chipurile strategic in cadre, care sa induca realitatea de pana-n 89. Din memorie :
- calimara de cerneala,
- “e de la ei”;
- sticlele de 1L de lapte (goale);
- pickupul;
- fierul de calcat, etc.
Uniformele nu se pun ca sunt la vedere (nimic subliminal). Totul asezat intre niste personaje fara personalitate. Seci. S-au scremut atat sa gaseasca o sumedenie de remindere ca sa le ambaleze intr-un subiect fara esenta. Degeaba. Si iarasi, efortul pentru simbolistica (fata la sfarsit pleaca pe vapor – libertate, copii incearca sa omoare broasca cu piatra – asta n-am reusit sa descifrez)

Inca ma intreb. Cum poti sa zici “Stop! Perfect” ca regizor, dupa scena in care, cei 2 fugari ajung la Dunare, si el o intreaba pe ea: “Ai ceva sa-mi spui?”, si ea zice “Nu”. Ce e perfect in scena aia fara rost? Eu as fi zis mai degraba : “Perfect. Taiati-o. Nu intra in film!”. Si cu un mic bonus : “Tu, actor nereusit, tai-o si tu. Daca nu o tai, te tai eu. Tais-toi!”.
Am zis “pe scurt”. Inchei.

De bine: prestatia Dorotheei Petre din rolul Matei Eva. Pacat ca personajul a fost difuz.

Jos Ceausescu! Jos filmele romanesti cliseiforme! Oleeeeee-oleeee-ole-oleeeeeeee!!

PS: Melodia e obsedanta. Inteligenta miscarea.
Si inca ceva : va rog dati naibii microfoanele alea mai incet. Se aude tot! Sunetul de fond e la maxim! Deranjeaza. Sau face parte din “mesaj” ?!?

Ziua a Cinspea

Iar am avut insomnie. De data asta m-am bagat in pat la 3. Am adormit dupa 4.
Visam cu ochii inchisi, neadormit, la o injectie cu ceva substanta care sa-ti aduca creierul in stadiu de leguma. Ca o conopida, sa zicem, ca oricum seamana.
Daca vreau sa vegetez 15 minute bag o doza de 2ml de “adormisol” si gata, creierul white-screen. Adormi ca un bebelus. Cred ca de-aici vine si vorba, pentru ca bebelusii nu au la ce sa se gandeasca! Nu au amintiri, experiente si nici serviciu a doua zi.

Ma rog, am adormit greu. Si cu nervi. Si oftand. Si rostogolindu-ma de pe-o parte pe alta. Si intorcandu-ma. Bagand mana sub perna. Am incercat sa numar elene udrea (in loc de oi). Femeia fusese invitata la o emisiune si am ramas in cap cu imaginea fetei ei osoase! Haha!

La prima ora m-am uitat la Allison’s Wall. Un film aparte.

Alb-negru, poate si din cauza asta.

Tot filmul un baietel traumatizat tace. Tatal lui se sinucisese si asta-l redusese la tacere. Mi-a placut linistea in care se desfasoara actiunea. Se aude foarte clar apa de la chiuveta, vantul, se aud pasii pe trotuar.
Dar practic filmul nu se termina. E in genul de filme care te lasa pe tine sa-ti imaginezi mai departe, dupa bunul plac. Numai ca nu mi-au oferit destule detalii pentru un final cu sens. Ma rog, oi fi eu cu capu’.
E bine ca dureaza decat o ora. Este suficient. Uitati-va daca aveti ocazia.

Seara am facut dus. Dupa 15 zile… cred ca am doborat un record!
De obicei fac dus o data pe luna. Ahhahaha!!
Poza cu mine la dus? Nu se face!!!

Ziua a Paispea

A-nceput de ieri sa cada cate-o coaja;
Acum a stat.
Mai-mai ca s-au terminat.
De-mi vine sa ma bag sub dus
Nedezbracat.

Azi am dormit 6 ore. Tre’ sa-mi pun la punct orarul de somn.

Am vazut Apocalypto. Un film jumatate documentar, jumatate Rambo in Jungla.
Un film cu impact vizual foarte dur si de durata. Cu multe tatuaje si piercinguri, cu mult sange si cu multa vegetatie.
Cu barbati dintr-o bucata

si cu femei una si una

Un film pe care vi-l recomand din toata inima

In reeeeeeeeeest niiiiiiimiiiiiiiiiiiiiiic notaaaaabiiiiiiil.
Tiiiiiiiiimpuuuuuuuuuuuul aaaaa treeeecuuuuuuuttttt greeeeeeeeeu.

O sa ma culc (mai) devreme decat de obicei.

Ziua a Treispea

Azi… oh… astazi am facut DUS. Da! Mi-am luat inima-n dinti si mi-am bagat picioarele (in cada) …
In rest, sunt un neserios care nu poate sa se tina de un program dinainte stabilit. Nici macar cand e un program de voie.

Yahoo Messenger este o plaga. In doze prea mari dauneaza.
Ar trebui sa coste. Primele 20 de cuvinte gratuit. Dupa aia, taxare la caracter.

Ma ustura ochii.

Ziua a Doispea

Azi? Ce zi e azi ? Ah, cum naibii? … a doispea zi…

—

Azi : nimic interesant, pana la emisiunea “Intre bine si rau” de pe TVR. Despre scoaterea icoanelor din scoli. Invitati din ambele tabere, pro si contra (icoanelor).
In tabara PRO dintre cei pe care i-am recunoscut : Dan Puric, H-R. Patapievici, un preotel prin public, Monica Tatoiu (nu stiu de ce!?) si altii.
In tabara CONTRA nume mai putin sonore : Domnul Moise (intiatorul, sau macar liderul proiectului de lege), un alt domn, si un Domnisor scriitor genul citit si inteligent caruia imi scapa numele + rezervã de lux, in tribune, un Florin Iaru foarte agitat si gesticulant.
Moderator : Liviu Mihaiu.
Obiectiv vorbind, toate punctele de vedere ale celor contra erau sustinute de o atitudine plata, rece si implacabila. La modul atoatestiutoare, inchisa discutiilor. Exagerat liberalã.
De cealalta parte (in frunte cu Dan Puric) era o abordardare impregnata de substanta, niste raspunsuri care nu puneau punctul final al adevarului absolut. Pe care, subiectiv de data asta, nu cred ca-l avea nimeni de acolo!
Tabara mea era cea a religiosilor. A indoctrinantilor. De ce ? Pentru ca e tabara de bun simt. Nimic mai mult. Nu sunt de acord cu indoctrinarea de nici o natura. Nici macar cea religioasa. Cu atat mai mult cea religioasa. Religia nu e ceva impus. E ceva descoperit. Divinitatea nu se arata fortat. Se reveleazã, asa cum exista ea in inima/ mintea/ sufletul/ spiritul fiecaruia.
Reprezentantul iconoclastilor venea si sustinea un punct de vedere stupid! Fetita lui, vezi doamne, la cei 15 anisori ai ei, atee convinsa, in deplinatatea revelatiei adevarului absolut, capatat prin meditatie si introspectie metafizica, era influentata in decizia caii sale spre necredinta taman de catre prezenta icoanei pe peretele clasei.
Nu stiu ce fel de copil (om?) este acea fetita. Dar la 15 ani, nu cred ca a ajuns singura la alegerea de a fi ateu. Nici stiu ce copil are la 15 ani puterea de discernamant pe care o are un om matur spiritual. Sunt de acord ca, precum copiii doctorilor sau avocatilor, care isi aleg meseria influentati de catre parinti, majoritatea dintre noi, la varste fragede imbratisam cultura religioasa pe care o vedem la cei apropiati : parinti, rude. In timp, insa, adolescent – viitor tanar, capeti o libertate care te duce pe adevaratul drum. Ghidat de propriile alegeri sub umbrela libertatii de decizie.
Revenind. O icoana in clasele primare nu are cum sa faca rau nimanui. Pentru un copil ateu ea isi pierde simbolismul. Devine doar o poza intr-o rama. Asa cum pentru mine un Buddha sculptat nu este decat o statueta ca oricare alta. (imi cer scuze mii(lioane)lor de asiatici care citesc aceste randuri!). Toata adevarata ei esenta este redusa la zero, atat in fata unui pseudo-crestin (asa cum cred eu ca sunt copiii la varste fragede) cat si in fata unor atei, sau sa zicem, inca nehotarati.
Asa ca toata tevatura asta este o falsa problema. Din care au de pierdut doar cei care isi doresc icoanele in clase. Cealalta tabara nu are nimic de castigat. Poate decat satisfactia lui “Las’ ca vedeti voi, fir’ati ai dracului(!?) cu religia voastra!!”. Care, invariabil, in ochii mei coboara natura umana intr-un derizoriu jenant.

—

Badea nu a fost interesant azi. Ba chiar m-a speriat. Mi s-a parut ca e in goana dupa audienta. De parca Voiculescu i-a ordonat sa-l faca pe mouseu’n’patru ca sa-i creasca audienta. Ceea ce a si facut. Dar nu stiu daca i-a crescut ceva. Sper sa-si revina.

Bubele mi s-au mai uscat. Nu am uitat de ce suntem aici, nu? Vremea e placuta afara. Cel putin asa se vede de pe balcon . Daca as iesi nici n-as sti ce sa imbrac. Cred ca s-a schimbat si clima intre timp. Mai e temperat-continentala ? Asa cum am invatat-o eu in liceu ?
Sa-mi pun reminder maine sa intru pe inmh.ro!

Ziua a Unspea

Ziua a inceput cu o noapte in care nu m-a luat somnu’. A naibii Coca*!!
Ziua-lumina a inceput cu radioul care m-a trezit din somnul care m-a luat totusi…
In rest nimic interesant.

La un moment dat am avut chef de mare. Unde esti liber.

*-cola